Vizitarea muzeelor este o necesitate sufletească pentru înălțare spirituală. Suntem atrași de energia spirituală a muzelor care se revarsă din operele de artă și mișcă sufletele privitorilor.

Armonia primordială este izvorul de viață și inspirație creatoare în înfinitatea formelor de manifestare. India și Grecia, două culturi milenare, au transmis învățături despre muze. Tripura Sundari, marea putere cosmică a armoniei și frumuseții ne-a lăsat gânduri de înțelepciune în Isha Upanishad: „Acela este perfect, aceasta este într-adevăr perfectă. Perfecțiunea naște perfecțiune. Frumusețea cheamă frumusețe. Luați perfecțiune din perfecțiune și veți vedea astfel că ceea ce rămâne este perfect.”

În mitologia greacă cele nouă fiice ale lui Zeus sunt considerate patroane ale artelor (muze) inspiratoare. Se spune că ar fi militat pentru frumusețe și pace, convingând oamenii și regii să nu se lupte, ci să celebreze frumusețea.

Prin artă omul poate trece peste nimicnicia vieții sale, și se poate înălța, apropiindu-se de zei. Își poate găsi pacea și uita de război. În spațiul muzeal prin operele de artă, muzele strălucesc în mod tainic. Mișcă gândurile și emoțiile celor însetați de armonie și frumusețe. Prin energia lor, în operele de artă, spațiul muzeal devine un loc sacru.

Realiștii s-au îndepărtat de mistica artelor

Realismul este o direcție culturală în arte, care a avut ca principiu filozofic, „ceea ce se vede există, iar ceea ce nu se vede nu există”. Astfel, realiștii s-au îndepărtat de mistica artelor, care aveau izvor de inspirație creatoare manifestate din „armonia primordială”.

Prin curentul artistic numit realism se deschide drumul desacralizării artelor, care se orientează spre modernism. Prin mișcarea de avangardă, artiștii, s-au apropiat de idelie socialiste, anarhiste, ateiste.

Cu toate că o parte a negat dimensiunea sacră, Demiurgul (Dumnezeu), singurul creator în adevăratul sens al cuvântului, a continuat să strălucească în lucrările artiștilor, iubitori de natură. Ca mărturie sunt operele de artă a artiștilor de la Școala Barbizon și impresioniștilor. Cezanne, un pictor impresionist, admirator al naturii, prin elementele de sinteză și geometrizare a formelor din suprafața plastică, a deschis modalități de interpretare artistică.

Pictorii care s-au îndepărtat de natură, și au aprofundat direcția conceptuală din arta lui Cezanne, au făcut trecerea către arta conceptuală. Astfel, muzele i-au lăsat pe artiști să-și contemple propria lor gândire. Impresiile despre ei se transpun în lucrările de artă. Lipsa inspirației creatoare a pătruns energiile telurice din sferele Hades, deschizând calea artiștilor către ideologiile anarhiste, socialiste, ateiste. Nu întâmplător Picasso este considerat „monstru sacru”.

Această definiție poartă în sine aspecte tenebroase din Hades, în exprimarea plastică, determinând estetica urâtului. Muzeele sacralizate prin opere de artă, de lumina adevărurilor a muzelor, a determinat ca artiști moderni să fie considerați „monștrii sacri”. Adevărul și frumosul netezește calea către pace. Minciuna și urâtul ridică pod spre Hades și aduce focul în lume, determinând seisme umane și războaie.

‍

Sursa: Revista Branche